Glomerulonefrita cronica
Glomerulonefrita cronica reprezinta stadiul final al glomerulopatiilor cu evolutie nefavorabila : glomerulonefrita rapid progresiva (cu semilune), glomeruloscleroza in focar, glomerulopatia membranoasa, glomerulonefrita membrano-proliferativa, nefropatia cu IgA (boala Berger). In evolutie, se insoteste de insuficienta renala cronica (boala renala cronica).
Glomerulonefrita cronica. Majoritatea glomerulilor sunt in stadii progresive de fibroza (hialinoscleroza). Unii glomeruli sunt total fibrozati/hialinizati - transformati in globi fibrosi, de dimensiuni reduse, eozinofili, fara anse capilare, deci nefunctionali (tubii lor se vor atrofia si fibroza). In interstitiu, fibroza si abundent infiltrat inflamator mononuclear. (Hematoxilina-eozina, ob. x20).
Glomerulonefrita cronica. Glomeruli total sau partial fibrozati/hialinizati. In interstitiu, fibroza si abundent infiltrat inflamator mononuclear. In cazul asocierii unei hipertensiuni arteriale sistemice, pot exista aspecte de nefroangioscleroza benigna (in arteriola aferenta). (Hematoxilina-eozina, ob. x20).
Glomerulonefrita cronica. Glomerul complet hialinizat, de dimensiuni reduse, eozinofili, fara anse capilare, fara spatiu de filtrare Bowman, deci nefunctional. Doar aproximativ 20% dintre glomeruli sunt inca functionali, iar tubii ce ii deservesc sunt dilatati, cu cilindri hialini in lumen - aspect de pseudotiroidizare. In interstitiu, fibroza si abundent infiltrat inflamator mononuclear. (Hematoxilina-eozina, ob. x20).